am incercat sa stau departe de subiectele “mancare sanatoasa”, “cura de slabire”, “cum sa ne indopam si sa slabim” pentru ca este plin net-ul de asa ceva.
cu toate acestea, azi am dat peste blogul unui domn care se crede mesia cratitei, apostolul prajitului la foc mic, arhanghelul sparanghelului (suna bine!) afumat. domnia sa administreaza un blog de certa valoare pentru toate domnisoarele care aspira la silueta perfecta sau pentru doamnele trecute de prima tinerete care inca doresc sa adulmence carne proaspata, dar care isi dau seama ca suncile si celulita le departeaza de junii jinduiti (na, ca iar mi-a alunecat o aliteratie… scuze!).
calitatea informatiei culinare de pe respectivul petec de internet nu poate fi pusa la indoiala, mai ales daca maestria ta bucataroasa se limiteaza la prepararea ceaiului de musetel sau a painii prajite.
ceea ce deranjeaza, insa, este mania cvasi-proletara cu care domnu’ in cestiune infiereaza cititorii sau comentatorii care deviaza de la sfanta linie a preferintelor si convingerilor domniei sale. imediat ce parerile vulgului nu seamana a ode aduse cratitei prea-priceputului,imediat se isca furtuna punerilor la punct de genul: “este pentru prima si ultima data cand te avertizez ca parerile tale nu-mi sunt pe plac” sau chestii asemanatoare.
pai, draga domnule care va pregatiti pranzul in caserola (asta-i hint pentru gugalit!!!!!), daca nu va convine decat ridicarea neconditionata in slavi, de ce nu parolati blogul si nu lasati sa se pogoare peste noi, selectiv, duhul sfantului dumneavoastra har de chef?
PS: ultimul cuvant nu este sinonim cu “petrecere” 
in limba franceza inseamna ceva. ceva ce va straduiti sa deveniti.
