gaudeamus…

paria, de pascal bruckner.

un roman intunecat, uneori morbid. un roman greu de digerat, o indie a anilor 80, dar si a tuturor anilor de pana acum.

a nu se citi in zile ploioase de toamna!

poate nu este cel mai bun scriitor sud-american. poate ca sta in umbra unui marquez atat de profund si stufos, incat uneori ramurile gandurilor sale se raresc. poate. nu sunt nici pe departe o autoritate in domeniu, drept pentru care ma voi margini sa va recomand doua carti, aparute mai demult si la noi, si anume “caietele lui don rigoberto” si “elogiu mamei vitrege”.

nu o sa va plictisesc povestindu-vi-le, ci m-as bucura daca macar una din ele va va face sa uitati pentru cateva ore de realitatea gri si cald-umeda in care ne balacarim cu totii.

deci: “caietele lui don rigoberto” si “elogiu mamei vitrege”.