gaudeamus…

taxa de pod la vama giurgiu este, pentru autoturisme, de 25,52 lei. da. 25,52. nu 25,50 lei, nu 25,00, nu 26.00.

ca sa platesti, stai frumos la coada, intri cu masina intre doua gherete, intinzi banii printr-un gemulet unei tanti, iar o mana iti inapoiaza chitanta si restul. numai ca restul iti este dat pana la 26,00 lei, cei 0,48 lei ramanand lu’ tanti, fondul pacii!

problema nu o reprezinta cei 48 de banuti pe fiecare din noi ii lasa, sub imperiul grabei, tipei de la ghiseu, ci rezultatul multiplicarii lor cu cca. 1.500 de masini care trec zilnic, in sezon, prin portita respectiva.

48 de bani inmultiti de 1.500 de ori inseamna 72.000 de banuti. cu alte cuvinte 720 de lei. daca tanti lucreaza 19 zile in fiecare luna, economiile ei sunt de 13.680 de lei pe luna. si asta doar din taxa pentru autoturisme, ca aia cu masini mai mari lasa si mai mult… sigur, nu toti banii intra in buzunarul ei, ca vorba aia, daca vrei sa ai, dai. da si ea mai departe, pe filiera, astfel incat sa isi pastreze jobul.

si atunci, nu-ti convine sa fii slujbas la stat cu 2.500 lei pe luna, chiar si in conditiile in care faci cadou 25% lu’ nenea boc??????

sa auzim numai de bine!

mergeti si vedeti the expandables.

filmele nord-coreene o sa va para tarkovski, parol!

masochismul poate imbraca diverse forme, iar manuitorii cravasei, catuselor sau acelor infipte pe te miri unde, adoratorii cerei picurate prin locuri sensibile sunt doar adeptii sai complet lipsiti de imaginatie.

personal, nu ma incanta nimic din cele de mai sus, insa le am si eu pe ale mele, mult diferite de orice s-ar putea vinde intr-un sex-shop sordid. azi, bunaoara, am decis sa crut planeta de ceva emisii de carbon, drept pentru care am lasat masina acasa, sa se coaca in soarele bucurestean si m-am hotarat sa merg la birou cu mijloacele de transport in comun. stiam de la bun inceput ca nu va fi o experienta din cele mai placute, dar mi-am spus ca nici insuportabil nu poate fi. dar a fost. insuportabil.

si pentru ca nu stau tocmai in buricul targului, pentru a ajunge pana la universitate a trebuit sa schimb un autobuz de periferie, un troleu si un al doilea autobuz. penibilul experientei nu l-a constituit calatoria in sine, pentru ca nu prea am ce reprosa ratb-ului din punctul de vedere al curateniei din masini, ci durata sa. din nordul extrem al bucurestiului si pana la universitate am facut nici mai mult nici mai putin de o ora si jumatate. da: 10 amarati de kilometri in 90 de minute. do the maths si veti vedea ca este aproape la fel de lent ca mersul pe jos.

90 de minute din doua motive. primul ar fi numarul insuficient de masini de pe rutele pe care am calatorit, iar al doilea este fara doar si poate marlania soferilor, care nu respecta defel masinile de transport in comun, le blocheaza trecerea, le depasesc si le taie fata fara motiv aparent, parcheaza de-a-n pulea, etc.

asadar, dragii mei, cred ca biciul si cravata sunt niste dulci copilarii pe langa supliciul indurat azi. dar mi-a prins bine. si promit sa nu mai fiu marlan fata de niciun autobuz, troleu sau tramvai. fata de altii, insa (taximetristi, de-un par egzamplu”), voi ramane acelasi vesnic etc., etc., etc….

dupa o asemenea tragedie, intr-o tara civilizata s-ar declara doliu national!

la noi, puteti pune pariu ca prima problema de pe ordinea de zi a urmatoarei sedinte de guvern va fi stadiul colectarii taxelor si impozitelor!

dumnezeu sa le odihneasca sufletele!