gaudeamus…

oi si ciobani altfel decat in miorita!
astia nu-si plang de mila, ci se distreaza!
oile nu vorbesc, ci sunt puse la munca.
enjoy!

de cand ma stiu, sau de cand imi pot eu aminti, diminetile mele au fost triste. desigur, exceptiile au existat si ele, poate numai pentru a confirma regula: dimineata duminicii de paste, prima dimineta de craciun. cand eram mic, aceste dimineti erau insotite, ca in mai toate casele de crestini ortodoxi, de mirosul inconfundabil al cozonacilor copti in ajun, cozonaci din care eu si sora-mea aveam doi, personalizati, si anume rotunzi. erau cozonacii nostri si erau extrem de speciali. de fapt, asa ii vedeam noi, speciali, caci in realitate nu aveau nimic deosebit fata de ceilalti, clasici. acelasi aluat, aceeasi umplutura, deci acelasi gust.

alte dimineti vesele au fost cele in care fiica-mea, in varste de numai cateva luni, se trezea cand plecam spre birou, ridica capsorul de pe perna, imi zambea, si adormea la loc.

in rest, daca ma puneti sa asociez cuvantul dimineata cu un adjectiv, cred ca “trist” ar fi cuvantul care mi-ar veni primul in minte. drept sa va spun, nu pot explica logic aceasta alegere: am fost un copil iubit, inconjurat de caldura parintilor si bunicilor, nevasta-mea este o tipa OK, fiica-mea si mai abitir. in consecinta, probleme de ordin afectiv nu stau la baza perceptiei mele.

daca stau si ma gandesc bine, cred ca totul se trage de la detalii care mi imi par teribil de putin vesele: lumina uneori stranie a diminetii, faptul ca trebuia sa ma scol devreme ca sa ajung la scoala, iar asta era foarte nasol, mai ales iarna, cand afara era inca intuneric, iar singurele surse de lumina erau becurile de 100W terorizant de armonios imprastiate prin incaperile apartamentului din balta alba. incepeam scoala devreme caci, decretel fiind, eram coleg cu inca vreo cateva sute de copii, astfel incat eram impartiti in doua serii. eu eram privilegiat, caci invatam dimineata… privilegiat. oare?

mai tarziu, diminetile de liceu nu erau prea voioase pentru simplul motiv ca rare au fost zilele fara un extemporal, o teza sau mai stiu eu ce alt test diabolic. multe dintre ele la mate, fizica si chimie, materii care si azi imi dau fiori gandindu-ma la ele. va mai amintiti de gheba si olivotto? nu stiu cine au fost baietii astia, insa nu cred ca si-ar dori sa ma intalneasca intr-o seara friguroasa si intunecata de decembrie, pe vreo alee din spatele unui bloc…

am si alte motive pentru care nu-mi plac diminetile: nu este lume in casa, nu este voie sa faci galagie. daca seara dinainte a fost chefuinda, capul doare rau de tot si mai mult ca sigur algocalmin se gaseste doar in raft la farmacie. dimineata, in timpul anului scolar, totul se desfsoara contra cronometru: la 05:30 te ridici din pat, pana la 06:15 sucul de fructe trebuie sa fie gata, cafeaua facuta, ordine si curatenie in bucatarie, tigarea fumata. la 06:30 trebuie sa intri in dus. pana la 07:00 trebuie sa faci sandwich-urile copilului si sa-i pregatesti ceva de mancare pentru micul dejun. la 07:20 trebuie musai sa misti roata din fata casei. de nu, ori intarzie aia mica la scoala, ori tu la birou…

si, mai presus de toate, sunt amintirile diminetilor de vara din balta alba: cat vezi cu ochii numai blocuri de beton, foarte putina vegetatie, totul de un alb obositor ochiului. caldura mare, si tata care pleca spre birou la 06:30, ca avea mult de mers cu tramvaiul. si nu-mi placea chestia asta!

stiu ca toate campaniile acestea de sensibilizare a opiniei publice in legatura cu cazuri medicale disperate par conjuncturale.

sigur, de craciun si paste toti se simtim mai buni, mai generosi, mai frumosi. si dorim sa “dam bine”.

multi dintre noi abia in momentele astea isi aduc aminte sa aprinda o lumanare la mormantul bunicilor sau sa sune matusa singura si batrana, de care au grija vecinii, pentru a o intreba, fals ingrijorati, de sanatate. eventual ii trimit si o punga cu portocale sau bomboane, ca sa simta si ea, nu-i asa, ca au venit sarbatorile!

eu am decis sa scriu despre cazul micutului vartopeanu si cel al cosminei nu pentru ca ma simt mai plin de seva altruistica zilele acestea, ci pentru ca sunt doua fiinte de a caror existenta nu am aflat de pe net, ci de la oameni in carne si oase, de la oameni pe care ii pot atinge si cu care pot da mana: un coleg de birou (tatal juniorului vartopeanu) si sotia mea (prietena si colega cu o prietena de-a cosminei). in fine, cu nevasta-mea pot merge mai departe decat un simplu hand-shake, dar nu asta este important acum…

in afara de cele de mai sus, trebuie sa mai marturisesc ceva: cazul cosminei imi este mai aproape de suflet decat altele pentru ca si eu am o fetita de 15 ani. ii multumesc lui dumnezeu ca este sanatoasa si imi dau seama ca micile certuri de doi bani pe care le avem sunt, de fapt, mizilicuri pe langa problemele altor oameni.

cosmina nu numai ca merita sa treaca peste teribila incercare de acum. cosmina TREBUIE sa treaca. este prea tanara si prea frumoasa ca sa ramana in cine stie ce gara intunacata. trebuie sa urce in trenul nostru, al astora sanatosi la trup (nu am pomenit nimic de minte, ca deh, aici lucrurile se complica…).

iar pentru a urca in trenul acesta, trebuie sa o ajutam, sa-i intindem o mana. nu este suficient sa o vedem cum alearga pe peron; trebuie sa ne aplecam pe scari si sa o tragem spre noi, sa o saltam in vagon.

pragmaticul din mine stie ca mai mult de atat nu suportati beletristica.

iata si modalitatile prin care puteti contribui la insanatosirea cosminei:

• puteti dona 2 euro apeland 0900 900 472 (valabil numai din reteaua romtelecom) – cost: 2 euro, fara TVA
• puteti trimite donatiile voastre, in bani, in urmatoarele conturi:

TITULAR CONT:
NEAGU STELUTA
RON: RO 97 RZBR 0000 0600 1005 2891

EURO: RO 57 RZBR 0000 0600 1205 5885

USD: RO 71 RZBR 0000 0600 1205 9416
Raiffeisen Bank

stiu ca ei primesc zilnic sute, daca nu mii de astfel de cereri, insa tare mi-as dori sa vad scris despre acest caz si in blogurile unor mamuti ai blogosferei romanesti, cum ar fi:

ciutacu

zoso

cabral

tudor chirila

tolontan

dragos bucurenci

mircea badea

piticu

si altii…

HELP ME.

cum se bea în literatura român? | Razvan Exarhu.