gaudeamus…

incepem ca in sanda marin: “se ia” un dovlecel mai marisor si se taie in felii groase de 2 cm. se presara cu sare, piper si alte mirodenii care va sunt la indemana prin bucatarie (anything goes, de la oregano si pana la banalul marar).

se pun feliile pe gratarul foarte bine incins si se lasa 3-4 minute pe fiecare parte.

dupa ce s-au rumenit/aproape ars, se iau de pe gratar si se stropesc cu ulei de masline si zeama de lamaie.

se pupa de minune cu un vin demisec rece sau cu un dry muscat la fel de rece.

am fost, am vazut si mi-a placut.

nu neaparat tot ceea ce canta, pentru ca, sa fim seriosi, in afara catorva melodii pe care le retii usor si reusesti sa le fredonezi in gand, nu au produs mare lucru.

nu, cand spun ca mi-a placut ma refer la modul in care canta si cum reusesc sa transmita energie si bucurie publicului.

asa risipa de energie nu am mai vazut nicicand la un concert. isi traiau muzica, vibrau, radeau, racneau, se vedea ca le face placere si ca nu sunt acolo pentru a indeplini o obligatie contractuala.

nu vor ramane in istoria muzicii moderne alaturi de un bono, un sting sau un mark knopfler, dar nici nu cred ca asta este telul lor in viata… cred ca vor canta atata timp cat se vor simti bine pe scena si, mai ales, cat timp o vor putea face asa cum o fac acum. daruire 100%, entuziasm real si multa, multa agitatie.

finalul, pentru care i-au adus in scena pe cei din taraf des haidouks a fost unul de exceptie. fiecare canta le limba lui, nu mai distingeai niciun instrument in afara de tobe, insa era pe scena o colcaiala de-ti era mai mare dragul sa-i privesti.

publicul a oferit si el un spectacol in sine, prin insasi componenta sa: destule cupluri trecute de 40 de ani, cateva pitipoance care si-au dat seama destul de repede ca nu prea au ce cauta acolo, niste roackeri grasi si cu plete care uitasera ca nu mai au de mult timp o greutate decenta, niscaiva prieteni si admiratori ai celor din taraf des …,.

cel mai tare m-a amuzat, insa, un tip care statea in spatele meu. un tip la ‘fo 40 de ani, de la vodafone, un tip de la tehnic…. a stat toata seara in picioare, fara sa schiteze cel mai mic zambet, cel mai mic semn de bucurie sau apreciere. genul acela om de inginer super sigur de menirea lui pe pamant, pentru care nimic nu prezinta interes daca nu poate fi masurat, cuantificat si inserat intr-un raport.

desigur, au fost si cativa pusti care-si exprimau barbatia indopandu-se cu bere si care s-au facut pulbere pana la jumatatea spectacolului, insa nu au fost multi.

in concluzie, start wearing purple, start wearing purple for me now…

imi cer scuze pentru acest derapaj de la subiectul anuntat al acestui jurnal electronic, si anume bucuria de a trai, insa gogomania este prea mare pentru a fi trecuta cu vederea:

traian basescu a anuntat ca romania este in recesiune! tulai, doamne! i-au trebuit 8 luni ca sa-si dea seama!

si, vorba aia, nu este un neica nimeni, este presedintele romaniei!

nu stiu daca ati inteles bine: presedintele romaniei si-a dat seama in luna IUNIE a anului 2009 ca romania, adica tara pe care se presupune ca o conduce, este in recesiune!

bravos, bibicule! ca asa cum le spui tu, mai rar!

ca sa parafrazam un contemporan celebru si foarte la moda, “da, se poate”! da, se poate face show fara miscari lascive, fara pizde dezbracate care sa se scalambaie descentrat pe scena, fara sfarcuri la vedere si fara cuvinte din patru litere la fiecare doua versuri.

spectacolul de azi al patriciei kaas, de la sala palatului, a fost o incantare atat pentru suflet, cat si pentru ochi si urechi. a cantat, a dansat, a flirtat cu publicul. a dovedit ca o mare artista ajunge sus si se mentine fara artificii si ca valoarea isi spune cuvantul vers dupa vers, pana la bis-urile finale!

luminile, acompaniamentul muzical, coregrafia, toate au fost de exceptie.

exceptionala a fost si performanta pur fizica a patriciei, care a dat clasa multor asa-zis dansatoare de pe la noi, dansatoare pentru care “dans” echivaleaza cu prezentarea nurilor mai mult sau mai putin atragatori pe ritmuri din cele mai bizare.

un mare bravo anonim si a la prochaine!

la teatrul de vara herastrau, pe 17 iunie 2009. niste baieti haiosi, niste baieti care “stiu”.

credeam ca am depasit varsta la care mai asculti asa ceva, insa fiica-mea mi-a demonstrat contrariul.

si asa, pour la bonne bouche, “start wearing purple!”…